Conversatie tata - fiica

Vroiam sa va expun niste formule de adresare de la un tata catre fiica lui, am realizat ca nu merita postata conversatia. Voi puncta cateva idei, reguli generale!
O conversatie cu copilul tau nu se incepe cu "Bai desteapt-o" din cel putin doua motive. In primul rand, lipsesc semnele de punctuatie, iar in al doilea, rand nu cred ca e o formula politicoasa, indiferent cat de nervos ai fi, ai o datorie morala fata de copilul tau. Eu cred in comunicare si cred ca daca ai o problema ar trebui sa ii explici civilizat copilului tau ce problema ai. Nu poti folosi scuza ca nu poti ajunge sa comunici civilizat cu copilul tau. Eu cred ca daca reusesti sa ii transmiti mesaje nu tocmai adecvate, la fel de bine ai reusi sa ii transmiti si o explicatie compresiva intr-o maniera mult mai eleganta.
Inaite de a acuza propriul copil, cred ca orice parinte are o datorie sa verifice adevarul. Nu cred in scuzele false! Iti ceri scuze sistematic pentru aceiasi greseala? Aia e prosteala pe fata, nu parere de rau!
Nu poti folosi faptul ca ai lipsit din viata copilului tau ca o scuza! E vina ta ca ai lipsit! Ar trebui ca un parinte sa isi asume lipsa din viata copilului si macar atunci cand are micile sanse de a conversa cu copilul lui sa creeze momente pretioase, nu momente de amaraciune! Nu explica ce s-ar intampla daca ai fi fost acolo, un parinte responsabil ar fi fost acolo si cel mai probabil, in primul rand nu s-ar fi intamplat ce s-a intamplat, prin urmare chiar nu ar fi nevoie de explicatia cu s-ar intampla de ai fi fost acolo. Cel mai probabil s-a intamplat pentru ca nu ai fost acolo!
Indiferent pe cine esti nervos, nu exterioriza nervii pe copiii tai! Ai sa ajungi la batranete si apoi vei avea pretentia ca ei sa iti aduca un pahar cu apa? Slabe sperante!
Violenta nu este o solutie! Impotriva unui adult este ultraj, impotriva unui minor este abuz. Dupa cum am mai stabilit, abuzul fata de minori nu se prescrie, responsabilitatea legala ramane pe viata! Violenta, in general, nu este apreciata de nimeni, oamenii nu vor sa aibe de a face cu asemenea persoane iar societatea le izoleaza. Indiferent daca cineva are dreptate sau nu, violenta nu este o solutie, indifente de problema. Violenta creeaza mai multe probleme!
Nu poti lipsi din viata unui copil si apoi sa apari, sa pretinzi ca totul e normal ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat! Cu o astfel de atitudine un parinte se va integra in viata copilului sau imediat dupa ce se muta la rezidentiale. Trebuie sa iti asumi greseala, sa o recunosti iar cand cineva iti arata unde ai gresit, inghiti in sec, iti ceri iertare, vezi ce poti face pentru a indrepta situatia. Nu te enervezi pe cineva ca ti-a adevarul, daca te enervezi pentru ca cineva si-a exprimat suferinta traita din cauza faptelor tale, inseamna ca nu exista nici o remuscare, nici o parere de rau pentru greselile facute. Este doar un alt fel de prosteala pe fata!
Problemele parintilor nu sunt ale copiilor, nu ii implica pe copii! Inarmeaza-te cu rabdare si discuta problemele in mod civilizat si rezolva-le! Un parinte nu poate sa arunce problemele asupra copiilor iar apoi sa mai aibe si nesimtirea sa le spuna copiilor sa nu se bage in problemele parintilor! In acest caz, un parinte nu mai are dreptul asta! Dreptul acesta, un parinte il are doar cand are grija ca probleme parintilor sa fie rezolvate civilizat si sa nu afecteze copii. In caz contrar, dupa ce parintele l-a afectat pe copil, copilul are tot dreptul sa se bage!
Parintele nu poate acuza copilul pentru greselile lui proprii! Nu e vina copilului ca nu are 'cei 7 ani de acasa', e vina parintelui ca nu i-a oferit copilului educatia necesara! Educatie nu inseamna bataie, educatie inseamna timp petrecut cu copii intr-o atmosfera calma, linistita, sigura, fara frica unui posibil scandal in orice moment, fara frica de a lua bataie din cauza unei farfurii spalate.
Copilul cand pune intrebari incomode, nu e nesimtit! Copilul intreaba pentru ca nu intelege! Pe un ton civilizat, politicos, parintele ar trebui sa ii raspunda copilui, dupa caz, sa ii explice copilului, cu perdea, fara sa foloseasca expresii obscene, nu e nevoie de ele!
Sper ca noi suntem ultima generatie care a mai experimentat violenta domestica! Cred ca, undeva in viitor, copiii nostri vor citi blogul si nu vor intelege de ce in urma cu nu stiu cati ani oameni erau atat de salbatici si recurgeau la violenta! Vreau sa cred ca ordinele de restrictie nu vor mai fi nevoite iar studentii la drept vor invata despre ele ca fiind elemente istorice folosite de salbaticii lor inaintasi.

Amintiri din copilarie!

Luni dimineata nu am avut somn si mi-am adus aminte de o intamplare din copilaria mea. M-am hotarat sa ma pun si scriu pe blog de povestea aceea. A fost o lupta in sinea mea, toata copilaria mea am fost invatati sa nu spunem nimic, sa para totul bine si sa creada ceilalti despre noi ca e totul bine. Ai mei se trag din Sarichioi, sat de lipoveni mandri pana peste cupola bisericii. Si de nu aveau ce manca, oamenii isi faceau case, sa se vada ca o duc bine.
Mama cand era batuta de tata ne spunea sa nu spunem nimic si ca totul s-a petrecut in casa, sa nu stie cei de afara. Bunica ne invata ca "e rau cu rau, dar mai rau fara rau". Cum sa fie "rau fara rau"? Nu are cum sa fie bine cu rau! Violenta nu are loc intr-o familie. Nu bataie e solutia, comunicarea e solutia! Voi sa nu faceti ce am facut noi! Vorbiti, spuneti la altii, cautati sa puneti capat violentei, iar daca nu inceteaza, plecati, despartiti-va! Voi sa nu ii invatati pe  altii cum am fost noi invatati! Invatati pe toti sa caute ajutor! Mie si acum imi este greu sa cer ajutor cand e vorba de bani, eu in sinea mea stiu ca ceilalti nu trebuie sa stie ca mie nu imi este bine, ceilalti trebuie sa vada ca imi este bine, parintii nu au vorbit cu noi de bani.
M-am hotarat ca o sa incep sa povestesc despre frumusetile copilariei mele, dar voi povesti si despre tragediile, nefericirile si poate chiar umilintele copilariei mele.
Voi povesti despre cum am luat bataie, cateodata pe buna dreptate si cateodata chiar degeaba. Stati linistiti puscarie puteti face pentru actele facute in Irlanda, pentru bataia care am luat-o in Romania, copil fiind, nu se poate face puscarie. Aveti grija ce faceti in Irlanda!
Voi povesti asa cum am vazut eu copilaria mea, cum am vazut eu divortul parintilor mei, cum am vazut eu viata in casa parinteasca. Daca cineva are ceva de obiectat, dreptul la replica il poate exercita in comentarii. Eu povestesc experienta mea si cum am perceput eu experienta, voi puteti da replica din punctul vostru de opinie.
De ce m-am hotarat sa va povestesc despre copilaria si viata mea? Am sunat-o pe bunica de ziua ei sa ii uram de bine. Toti fratii ne adunasem la mine, bunica atunci a vorbit cu fiecare, fiecare i-a urat multi ani si sanatate, iar la sfarsit m-a intrebat daca nu ar fi fost mai bine daca ai mei inca erau impreuna. Cred ca multi au nelamuriri despre asta dar putini au curajul sa intrebe anumite intrebari. Eu sper prin povestiri sa raspund la o parte din intrebarile voastre. Eu nu pot sa ii raspund bunicii sau altcuiva din prisma tatalui sau a mamei, dar din punctul meu de vedere pot! Nu, nu era mai bine daca parintii mei erau inca impreuna. Parintii mei se ceartau si mama era batuta de cand pot tine eu minte. Eu cred ca e mai bine sa fie liniste si pace. Eu sunt la casa mea si daca face cineva talente, dupa cum a zis un apropiat al nostru, "a mea e usa, a ta-i calea!" Dar cand ma gandesc la copilaria mea, eu cred ca ar fi fost mult mai linistita daca ar mei ar fi divortat de la prima bataie. Imi aduc aminte de Valentin, cand parintii lui inca erau in viata, chiar daca era la casa lui, nu i-a fost drag nici o data sa auda ca parintii lui s-au batut iar.
Cand am fost mici nu am calatorit mult prin tara, ai mei nu si-au permis sa ne trimita in excursii. Nu stiu cum e in restul Romaniei, dar la lipoveni sotia nu era iubita daca nu era batuta. Si barbatii au aplicat aceasta mentalitate in familiile lor atat cu privire la sotii cat si copii. Acum se intreaba "saracii batrani" de ce nu ii mai viziteaza nici Dracul. Mosii vor respect, vor sa li se multumeasca pentru ca au fost niste tirani. Batranii aia de au fost tirani cu familia lor, si-au asternut de mult timp patul, acum dorm pe el, nu are rost sa emita pretentii, s-ar putea sa isi ia si peste nas daca insista, doar de, asta este exemplul pe care l-au aratat copiilor lor o viata intrega. Batranii astia daca vad ca pruncii lor traiesc diferit, comunica, nu se bat, se iubesc, sa ii multumeasca lui Dumnezeu pentru copii si sa ii binecuvanteze. Asa poate se va indura bunul Dumnezeu de ei si va inmuia inima pruncilor lor si ii vor cauta, alta sansa eu nu vad.

Amintiri din... ce vreti voi! E vorba de o tragedie in jurul unei case.

Cand eram copil, ai mei s-au hotarat sa devina latifundiari. Atunci mama s-a imprumutat cu ideea ca va plati datoria cu banii lu' tata. Intelegeti de unde incepe drama acestei amintiri?
Ai mei au cumparat o casa de vaiuga in Agighiol, jud. Tulcea. Au facut o decizie needucata. Nu spun ca nu au cumparat casa buna, spun doar ca nu asa se face. Au cumparat casa si au "investit" o caruta de bani in gard, zidit cu tabla zincata, sa nu se vada nimic din frumusetea curtii - o mare cheltuiala. Am fost la sat, am muncit si eu gradina. Nu imi pare rau de asta, chiar a fost frumos sa faci ceva productiv.
Nu au facut nici o afacere, tata nu a mai facut bani, datoriile nu s-au platit, banii erau cheltuiti pentru betonul din gardul de la strada, nici un plan de viitor pentru casa.
Casa este doar pricina de poticnire, problema a fost in jurul casei - LIPSA DE COMUNICARE! Nu au stiut ce vor face cu acea proprietate. O vor pastra, o vor vinde, vor planta porumb, vor sadi gradina, va fi investitie, va fi casa de week-end, casa la tara, pensiune? Nu s-a stabilit nimic. Haotic, s-a inceput cu de toate, cu gradina, cu gard, cu porumb, cu cartofi, cu curatat de teren - toate astea in timp ce stateam in oras la apartament, nici nu aveai cum altfel, casa nu era demna de locuit. La vremea aceea nu aveam permis, masina statea in garajul acelei proprietati, iar noi faceam naveta cu ocazia, cu autobuzul, iar eu am facut drumul de cateva ori cu bicicleta.
De ce nu s-a stabilit ce va fi proprietatea? Eu cred pentru ca era o lipsa majora de comunicare intre mama si tata. Daca tata ar fi zis contra mamei, mama se supara si nu i-ar conveni, poate s-ar certa si eventual ar fi luat bataie de la tata; daca mama ar fi zis contra tatalui, tatat o batea pe mama. Deci nu erau deschisi la un dialog, iar un dialog in care unul singur are dreptate nu e dialog, e monolog, e dictatura. Daca ar fi fost comunicare, cred ca ar fi ajuns la un consens si ar fi facut ceva cu proprietatea aceea, indiferent daca a fost sau nu initial o decizie educata.
Am plecat din Romania, ai mei tot datori din cauza acelei achizitii, au decis sa vanda acea proprietate.  Nu stiu nici pana acum daca si-au scos parleala la proprietatea aceea. Stiu doar ca au vandut casa, mama a platit datoriile si noi ne-am cumparat o masina in Irlanda, viitoare prima mea masina. Ideea e ca daca o intrebam pe mama de bani, mi se reprosa de ce incerc sa o verific, daca ii pomeneai ceva lui tata el da vina pe mama, ea a dat bani la pocaiti, nici unul nu isi asuma responsabilitatea. O alta conceptie a parintilor mei pe care o consider complet gresita este "copii nu trebuie sa stie nimic de bani". O prostie!
Mama ar fi trebuit sa fie responsabila sa isi asume vanzarea si sa contabilizeze banii, dar intr-un fel o inteleg; daca ar fi contabilizat banii si lui tata nu ii convenea ceva, mai mult ca sigur manca bataie pentru niste maruntis. Tata in primul rand ar fi trebuit sa fie barbat, sa isi asume datoriile, sa vorbeasca cu "creditorii" si sa le explice situatia, nu sa fie barbat cu pumnul, ala nu e barbat.
Intr-o familie nu cred in banii tai si banii mei, sunt banii familiei! De asemenea, datoriile sunt ale familiei! Nu poti face greseli fara sa iti asumi responsabilitatea si sa dai vina pe partener! Nu poti sa iti bati sotia si apoi sa te astepti ca totul sa fie normal, ea sa vina si sa iti spuna tot ce are pe suflet.
Nu e corect ce am scris eu aici? Puteti sa va lasati comentriile mai jos, dar din pozitia mea, exact asa s-au vazut lucrurile!