O poveste kinda funny

De fapt tragico-funny, mai bine spus mai mult tragică decât funny.  Lucrez la 2 stăpâni. Și nu ar fi asta marea problemă dacă mi-ar face măcar unu plăcere să lucrez la el.  Unu e indiferent, puțin ii pasă de oameni,  se asigură să îi fie lui bine și să își acopere spatele. Celălalt e parșiv și nu ii pasă de oameni. Sau poate că exagerez. De fapt el nu vede oameni, vede niște roboței care lucrează sub comanda lui și vede niște numere atașate de ele.  Nu ii pasă nici de unu nici de altul.  Nu ii pasă nici de mine.  Umblă cu vorbe pe la spate încearcă să se impună. Am înțeles că vrea să fie văzut bărbat adevărat da în fața mea și-a pierdut respectul când a început să se ia de oameni degeaba fără să asculte și părerea lor,să asculte părerea lor așa cum o spun ei și nu cum vrea el să o interpreteze să dea vina pe incapacitatea lor de a vorbi o limbă străină. Și cel mai urât este că a încercat să ajungă la mine prin metode nu tocmai ortodoxe. Nu e nimic. Un an de zile am văzut cum funcționează managementul fără leadership.

Demisia!

La unul din joburile mele, ieri mi-am prezentat demisia. Doamne ce experiență!
Am ajuns la concluzia că banii nu sunt totul în viață. Sunt un om cu principii,  am afirmat asta tot timpul. Acum în schimb pot sa spun ca pentru principii am renunțat la bani,  am renunțat la o poziție, la o funcție și la un avantaj.
Mi-au trecut prin cap tot feluri de gânduri,  tot felul de idei,  tot felul de întrebări și nenumărate motive pentru care să nu fac asta și sa îmi văd de confortul meu propriu. Am rămas însă cu ideile principale, restul e zgomot de imagine.
1. Fericirea mea nu depinde de bani,  depinde de credința mea în Dumnezeu.
2. Am persoane în viața mea care au încredere în mine chiar și atunci când iau o decizie... să o numim radicală.
3. Dumnezeu se folosește de oamenii din jurul meu ca sa îmi trimită un cuvânt de incurajare prin ei chiar dacă nu le-am spus ca mi-am prezentat demisia.
Let's be honest!  Câți dintre voi nu v-ați dorit vreodată sa va dați demisia? Sa renunțați la ce vi se oferă de dragul principiului? Să vă simțiți liberi?
Eu...  Did it! Mi-am dat demisia,  m-am simțit om liber,  nu depind de un job,  nu depind de o poziție,  nu depind de o funcție. Depind de Dumnezeu. Aveți încredere în voi înșivă,  susțineți-vă ideile, credința și convingerile. Nu renunțați la ele! Banii nu va definesc ci alegerile pe care le faceți.

PS: această postare nu e un manifest prin care vă îndemn să nu munciți, sa frecați menta profesionist, să fiți paraziți ai societății, să lungiți cozile la social/șomaj/benefits și cu nesimțire să trăiți din taxele celor ce muncesc și cinstit cotizează la stat pentru bunăstarea societății din care fac parte. Munciți, dar fiți oameni liberi! Gândiți liber!