Era mai bine cand era mai rau!

Imi aduc aminte cu placere de Torta misiunii, Misiuni medicale americane la Tulcea. Imi aduc aminte de acele vremuri cu placere tocmai pentru ca obisnuiam sa cazam pe cineva la noi acasa. Imi aduc aminte cu placere de cuscrii moldoveni care veneau la noi in vizita... doar cate vreo 11 deodata.
Eram mai saraci atunci dar am stiut sa primim oamenii cu suflet, era mai putin loc dar incapeau mai multi musafiri, erau mese mai mici dar mancau mai multi la ele.
Acum nu stiu daca suntem mai bogati, daca avem mai mult loc sau daca avem mese mai mari, dar un lucru e cert, ne-am ajuns. Nu mai avem loc de 2 musafiri intr-o casa cu 6 dormitoare, nu mai au loc 3 invitati la o masa de 12, nu mai putem deranja dupa ora 10 seara...
Tin minte cum dormeam pe jos, cate 6 in sufragerie, 4 in dormitor, iar cine prindea fotoliul din bucatarie era practic barosanul. Erau vremuri frumoase. Nu aveam delicatese, dar aveam o ciorba lunga si din aia am fi fost in stare sa hranim jumatate din oras dacă era nevoie. Eram 14 persoane in casa la o singura baie... si cu toate astea ne-am descurcat.
M-am saturat sa vad gagii care au devenit domni si pitipoance care au devenit doamne peste noapte, uitand cum am copilarit. Am copilarit fara tonele de machiaj, fard si praf de copt pe fata. Am copilarit cu inima deschisa, am impartit ce am avut si am dat din nimicul nostru si altora. Am stiut sa apreciem gestul si sa nu judecam darul. Am stiut sa apreciem valoarea si nu verificam pretul. De ce ne lipsesc toate astea acum? Nu mi se pare normal.
Vreti sa vizitati Irlanda? Veniti la mine! Va cazez la mine, 2 in dus, 3 sub saltea , inca 2 pe jos si o sa mai raman si cu un loc liber pe pat. Veniti la mine ca va hranesc pe toti cu chicken roll; o sa vedeti voi ce e ala! Veniti si vedeti cum e sa vezi mai multe nuante de verde intr-o singura privire, veniti sa vedeti cum e sa faci baie in Atlantic. Nu va costa nimic!