Cam asa suna intrebarea Ancai. In acel moment era o intrebare care m-a luat prin surprindere... si i-am raspuns, poate jalnic, dar i-am raspuns.
Cand calatoresti mult si singur intalnesti oameni multi, diferiti, din diferite domenii si ai timp sa te gandesti. Acum as avea un raspuns.
Da, vreau sa ma intorc in Romania, dar nu vreau sa ma intorc in locurile natale, nu vreau sa ma intorc in partea estica a Romaniei. Vreau sa ma intorc ori in Ardeal (aici incluzand Banatul) ori in Bucuresti. Iau in considerare Timisoara, Clujul, dar si orase mai mici precum Aradul.
Un lucru e cert. Indiferent daca ma voi intoarce sau nu ma voi intoarce, nu vreau ca viitoarea mea sotie sa traiasca in intr-un colt al lumii si eu in altul. Am vazut pe drumuri parinti care au lasat copii in Romania, am vazut barbati care si-au lasat familiile si am vazut cum distanta a rupt familiile.
Am crescut fara tata, al meu a fost plecat tot timpul, ai mei s-au despartit, iar acum am ajuns sa nu mai vorbesc cu el. Nu vreau ca si copii mei sa treaca pe acolo. Am vazut in multimea asta de familii despartite una diferita, una care mi-a inspirat speranta. Am vazut o familie care s-a despartit dar totusi au hotarat de acord comun ca este o chestiune temporara, definita in timp, amandoi accepta sacrificiile, si riscurile la care este expusa familia. Cu toate astea raman elemente care nu pot fi rezolvate. Copiii cresc fara tata, il stiu pe tata ca fiind nenea din monitor.
Mi-as dori ca sotia mea sa mearga la serviciu din pasiune si dragoste de meserie, nu din nevoie si obligatie. Daca va fi doctorita, sa fie doctorita pentru ca asta ii place; daca va fi profesoara, sa fie profesoara pentru ca asta ii place. Vreau sa fie buna la ceea ce face, sa obtina o satisfactie din ceea ce face. Dar nu vreau ca dorinta asta sa aibe pretul despartirii familiei mele.
Cand calatoresti mult si singur intalnesti oameni multi, diferiti, din diferite domenii si ai timp sa te gandesti. Acum as avea un raspuns.
Da, vreau sa ma intorc in Romania, dar nu vreau sa ma intorc in locurile natale, nu vreau sa ma intorc in partea estica a Romaniei. Vreau sa ma intorc ori in Ardeal (aici incluzand Banatul) ori in Bucuresti. Iau in considerare Timisoara, Clujul, dar si orase mai mici precum Aradul.
Un lucru e cert. Indiferent daca ma voi intoarce sau nu ma voi intoarce, nu vreau ca viitoarea mea sotie sa traiasca in intr-un colt al lumii si eu in altul. Am vazut pe drumuri parinti care au lasat copii in Romania, am vazut barbati care si-au lasat familiile si am vazut cum distanta a rupt familiile.
Am crescut fara tata, al meu a fost plecat tot timpul, ai mei s-au despartit, iar acum am ajuns sa nu mai vorbesc cu el. Nu vreau ca si copii mei sa treaca pe acolo. Am vazut in multimea asta de familii despartite una diferita, una care mi-a inspirat speranta. Am vazut o familie care s-a despartit dar totusi au hotarat de acord comun ca este o chestiune temporara, definita in timp, amandoi accepta sacrificiile, si riscurile la care este expusa familia. Cu toate astea raman elemente care nu pot fi rezolvate. Copiii cresc fara tata, il stiu pe tata ca fiind nenea din monitor.
Mi-as dori ca sotia mea sa mearga la serviciu din pasiune si dragoste de meserie, nu din nevoie si obligatie. Daca va fi doctorita, sa fie doctorita pentru ca asta ii place; daca va fi profesoara, sa fie profesoara pentru ca asta ii place. Vreau sa fie buna la ceea ce face, sa obtina o satisfactie din ceea ce face. Dar nu vreau ca dorinta asta sa aibe pretul despartirii familiei mele.
Posts
No comments:
Post a Comment