Amintiri din... ce vreti voi! E vorba de o tragedie in jurul unei case.

Cand eram copil, ai mei s-au hotarat sa devina latifundiari. Atunci mama s-a imprumutat cu ideea ca va plati datoria cu banii lu' tata. Intelegeti de unde incepe drama acestei amintiri?
Ai mei au cumparat o casa de vaiuga in Agighiol, jud. Tulcea. Au facut o decizie needucata. Nu spun ca nu au cumparat casa buna, spun doar ca nu asa se face. Au cumparat casa si au "investit" o caruta de bani in gard, zidit cu tabla zincata, sa nu se vada nimic din frumusetea curtii - o mare cheltuiala. Am fost la sat, am muncit si eu gradina. Nu imi pare rau de asta, chiar a fost frumos sa faci ceva productiv.
Nu au facut nici o afacere, tata nu a mai facut bani, datoriile nu s-au platit, banii erau cheltuiti pentru betonul din gardul de la strada, nici un plan de viitor pentru casa.
Casa este doar pricina de poticnire, problema a fost in jurul casei - LIPSA DE COMUNICARE! Nu au stiut ce vor face cu acea proprietate. O vor pastra, o vor vinde, vor planta porumb, vor sadi gradina, va fi investitie, va fi casa de week-end, casa la tara, pensiune? Nu s-a stabilit nimic. Haotic, s-a inceput cu de toate, cu gradina, cu gard, cu porumb, cu cartofi, cu curatat de teren - toate astea in timp ce stateam in oras la apartament, nici nu aveai cum altfel, casa nu era demna de locuit. La vremea aceea nu aveam permis, masina statea in garajul acelei proprietati, iar noi faceam naveta cu ocazia, cu autobuzul, iar eu am facut drumul de cateva ori cu bicicleta.
De ce nu s-a stabilit ce va fi proprietatea? Eu cred pentru ca era o lipsa majora de comunicare intre mama si tata. Daca tata ar fi zis contra mamei, mama se supara si nu i-ar conveni, poate s-ar certa si eventual ar fi luat bataie de la tata; daca mama ar fi zis contra tatalui, tatat o batea pe mama. Deci nu erau deschisi la un dialog, iar un dialog in care unul singur are dreptate nu e dialog, e monolog, e dictatura. Daca ar fi fost comunicare, cred ca ar fi ajuns la un consens si ar fi facut ceva cu proprietatea aceea, indiferent daca a fost sau nu initial o decizie educata.
Am plecat din Romania, ai mei tot datori din cauza acelei achizitii, au decis sa vanda acea proprietate.  Nu stiu nici pana acum daca si-au scos parleala la proprietatea aceea. Stiu doar ca au vandut casa, mama a platit datoriile si noi ne-am cumparat o masina in Irlanda, viitoare prima mea masina. Ideea e ca daca o intrebam pe mama de bani, mi se reprosa de ce incerc sa o verific, daca ii pomeneai ceva lui tata el da vina pe mama, ea a dat bani la pocaiti, nici unul nu isi asuma responsabilitatea. O alta conceptie a parintilor mei pe care o consider complet gresita este "copii nu trebuie sa stie nimic de bani". O prostie!
Mama ar fi trebuit sa fie responsabila sa isi asume vanzarea si sa contabilizeze banii, dar intr-un fel o inteleg; daca ar fi contabilizat banii si lui tata nu ii convenea ceva, mai mult ca sigur manca bataie pentru niste maruntis. Tata in primul rand ar fi trebuit sa fie barbat, sa isi asume datoriile, sa vorbeasca cu "creditorii" si sa le explice situatia, nu sa fie barbat cu pumnul, ala nu e barbat.
Intr-o familie nu cred in banii tai si banii mei, sunt banii familiei! De asemenea, datoriile sunt ale familiei! Nu poti face greseli fara sa iti asumi responsabilitatea si sa dai vina pe partener! Nu poti sa iti bati sotia si apoi sa te astepti ca totul sa fie normal, ea sa vina si sa iti spuna tot ce are pe suflet.
Nu e corect ce am scris eu aici? Puteti sa va lasati comentriile mai jos, dar din pozitia mea, exact asa s-au vazut lucrurile!